Despre Rene Pache
de Steven L. McAvoy
Autor, educator, profesor de Biblie, evanghelist al studenţilor, şi organizator, Rene Pache (1904-1979) a servit ca vice-preşedinte al International Fellowship of Evangelical Students (IFES) din 1947 până în 1963, director al Institutului Biblic Misionar Emmaus din Lausanne, Elveţia din 1947 până la pensionarea sa în 1971, şi ca lector frecvent la Seminarul Teologic Aix-en-Provence (Franţa).
Pache (pronunţat Paş) a fost crescut într-o casă creştină de către o mamă evlavioasă. Tatăl său a murit când el avea zece ani. Pache a primit un doctorat în drept la Lausanne. Ca avocat, a intrat în echipa de afaceri a CIBA (o fabrică mare de chimicale), la Basel, Elveţia. Acolo a fost convertit la vârsta de douăzeci şi patru de ani prin lectura unei Biblii pe care a cumpărat-o. Cu doar un an de şcoală biblică (la vârsta de douăzeci şi şapte de ani), Pache a fost un mare parte autodidact. El a fost influenţat semnificativ de Biblia de Referinţă Scofield şi a avut un rol important în publicarea acesteia în limba franceză.
Slujiriea sa creştină a început cu munca de pionierat în evanghelizare în suburbiile Parisului în timp ce el participa la cursurile şcolii biblice Nogent, în Franţa. El a organizat tabere evanghelistice de formare a studenţilor la începutul anilor 1930, lucrare care a căpătat un caracter internaţional în 1936 când IFES a fost înfiinţată în Elveţia şi în Franţa, lucru datorat în mare parte lui Pache. Lucrarea sa cu IFES l-au dus în vestul şi centrul Europei, statele balcanice şi Africa de Nord. El a fost îndeaproape asociat cu o serie de misiuni, şi uneori avea părtăşie cu frăţietatea Plymouth. După pensionarea sa, el a servit în calitate de preşedinte al Comitetului pentru Publicaţii Emmaus. El a jucat un rol important în publicarea în limba franceză a New Bible Dictionary şi New Bible Commentary. A avut colaborări strânse cu Scripture Union în Londra. Pache se spune că a posedat o minte strălucită şi o memorie fenomenală. Se spune că Charles E. Fuller a vizitat odată Institutul, vorbind corpului studenţesc. El a remarcat, "Ştiţi, am călătorit peste tot în lume şi am găsit întotdeauna pe cineva care poate cita Galateni 2:20, dar nu am găsit pe nimeni care poată cita Galateni 2:19." După care, Dr. Pache a impresionat pe toţi citând din memorie 2:19.
Pache a scris paisprezece cărţi care au apărut în cel puţin zece limbi. Patru dintre lucrările sale au fost traduse şi publicate în limba engleză de Moody Press: Persoana şi lucrarea Sfântului Duh, tradusă de J. D. Emerson în 1954; A doua venire a lui Hristos, tradusă de William Sanford LaSor, 1955; Lumea de Dincolo, traducere de Elena I. Needham, 1962; Inspiraţia şi autoritatea Scripturii, traducere de Elena I. Needham, 1969, care este încă utilizată în multe şcoli biblice şi seminarii.
Din punct de vedere teologic, Pache a fost conservator, dispensaţionalist, premilenist, şi pretribulaţionist. Dar opinia pretribulaţionistă a lui Pache despre răpirea bisericii este oarecum diferită de cea a lui Scofield, Gaebelein, Gray, Institutul Biblic Moody, Walvoord, Dallas Theological Seminary, şi alţii.
Pache a înţeles că perioada Necazului este de trei ani şi jumătate. Ce relaţie a văzut între a şaptesprezecea săptămână a lui Daniel şi perioada Necazului nu este divulgat. În scrierile sale, el nu se referă şi nici nu discută despre profeţia lui Daniel de şaptezeci de săptămâni (Daniel 9:24 - 27). Aparent, Pache a înţeles doar ultima jumătate a săptămânii şaptezeci a lui Daniel, aşa cum sunt compuse din perioada Necazului cel Mare. Pentru Pache, evenimentul care marchează începutul Marelui Necaz este răpirea bisericii. De asemenea, distinct de părerile dispensaţionaliste, premileniste, pretribulaţioniste a fost opinia lui Pache că femeia din Apocalipsa 12 se referă la poporul lui Dumnezeu, constând atât din evrei cât şi neamuri.
Referitor la celelalte subiecte escatologice, Pache a fost tipic dispensaţionalist, pretribulaţionist premilenist. El a adoptat şi utilizat ceea ce el a numit-o metodă literală şi simbolică de interpretare.
El a făcut o distincţie între Israel şi biserica, a văzut un viitor pentru naţiunea Israel, şi a adoptat o părere futuristă despre Apocalipsa 4-22.
Pache învaţă că Ziua Domnului începe cu răpirea bisericii şi Necazul cel Mare. După Răpire, biserica este judecată în cer, unde are loc şi sărbătoarea de nuntă. Trei ani şi jumătate, după Răpirea, timp în care mânia lui Dumnezeu se varsă pe pământ, Hristos se va întoarce cu sfinţii bisericii pe pământ, judecătorii naţiuni, şi stabileşte împărăţia milenară. La acea vreme Satana este legat. La sfârşitul perioadei de o mie de ani, Satan este dezlegat, creând o rebeliune. Această rebeliune este anulată şi Satana este judecat. Există o înviere postmilenistă şi judecata celor nemântuiţi.
Pentru Pache, iadul este un loc de pedeapsa veşnică pentru cei pierduţi. El a respins anihilare a celor răi.
|
|